Biografie
Rodion Cămătaru a ajuns la Universitatea în 1974, de la Progresul Strehaia. A evoluat în alb-albastru timp de 12 sezoane, perioadă în care a cucerit tot ce se putea cu Știința: două titluri de campion (1980, 1981) și patru Cupe ale României (1977, 1978, 1981, 1983). În 1983, revista franceză Onze îl situa printre primii zece atacanți din Europa. În 1987 a câștigat Gheata de Aur, cu 44 de goluri marcate pentru Dinamo.
A disputat 422 de meciuri pentru echipele de club, dintre care 377 în Divizia A, 29 la Charleroi și 16 la Heerenveen, marcând 198 de goluri în Divizia A, în 15 sezoane. A jucat 47 de meciuri în cupele europene cu Universitatea Craiova și Dinamo București, marcând de șapte ori.
Cămătaru a jucat în 75 de meciuri pentru echipa națională a României, pentru care a înscris 22 de goluri. A făcut parte din lotul României la turneele finale ale Campionatului European din 1984 și Campionatului Mondial din 1990.



